Regimul Sanitar este o dictatură militară: Băieți și fete cu ochi albaștri – 19 persoane, dintre care 12 fac parte din instituții militarizate ale statului

S-au dat de gol. În fine, după un an, opinia publică află uimită cine sunt marii specialiști în combaterea pandemiei din jurul lui Arafat. „Grupul Arafat” a ieșit la lumină și care sunt personajele din faimosul Grup de Comunicare Strategică, declară cunoscutul jurnalist Sorin Roșca Stănescu.

Șocul este mare și dezgustul și mai mare. Jurnalistul releva astfel că și unii și alții, sunt departe de a fi specialiști, ci chiar simpli amatori în epidemiologie și în comunicare:


“Grupul de Comunicare Strategică condus de Andi Manciu, consilierul neșcolit al lui Florin Cîțu, un grup a cărui indentitate a fost ascunsă cu strășnicie de autorități în mod ilegitim, invocându-se secretul de stat, este alcătuit din 19 persoane, dintre care 12 fac parte din instituții militarizate ale statului. Băieți și fete cu ochi albaștri, livrați de Ministerul de Interne, de Armată, de STS și de Ministerul de Externe. Niciunul dintre ei – lista o puteți vedea AICI – nu este vreun comunicator cât de cât cunoscut. Niciunul nu s-a remarcat printr-un minimum de calități în activitatea de purtător de cuvânt, dacă a avut vreo asemenea activitate, în instituția din care provine. Dar toți împreună au alcătuit acea echipă care a bulversat întreaga societate românească, mitraliind-o literalmente cu informații contradictorii, care au sfârșit prin a crea starea de neîncredere în autorități cu care ne confruntăm.

Un alt grup, încă și mai important, cunoscut sub numele de „grupul Arafat”, sub titulatura oficială de Grupul de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase, are o componență extrem de stranie. Așa că voi insista, furnizându-vă câteva detalii. Nu înainte însă de a preciza că acesta este nucleul atât de mult invocat de toți politicienii, de toate autoritățile statului, atunci când pretind că o serie întreagă de măsuri apreciate de cetățeni drept aberante sunt rezultatul unor concluzii și soluții formulate cu maximă rigoare șttințifică de către specialiști. Componența nominală a acestui grup o regăsiți AICI.” – corectnews.com

(Bogdan Tiberiu IACOB)

Deputat USR recunoaște că avem un nou regim dictatorial și condamnă Parlamentul pentru instaurarea lui

Printr-un mesaj postat pe Facebook, un deputat USR recunoaște schimbarea regimului democratic de facto prin delegarea atribuțiilor de execuție către acest Comitet Secret de Gestapo Împotriva Populației.

“Tot bâlciul ăsta cu măsurile ultimelor zile, cu inchisul magazinelor la 18.00 și inchisu-n case la 20.00, cu sus carantina jos carantina, incidență de 4 și de 7.5, cu CNSU-ul vieții care ia decizii de pe o zi pe alta cu impact direct asupra libertății de mișcare a milioane de oameni și GCS-ul ascuns de ochii lumii, pleacă de fapt de la un vot dat în Parlament în primăvara trecută. Un vot dat pe 13 mai 2020 mai exact, pe plx-ul 251/2020 devenit apoi legea 55/2020. Este legea care reglementeaza starea de alertă și a fost votată covârșitor, deși nu unanim, de toate partidele care erau parlamentare și anul trecut și sunt parlamentare și anul ăsta. Iar votul ăla de fapt a fost o ditamai lașitatea întregii clase politice care a preferat să delege unor funcționari nealeși de nimeni responsabilitatea unor decizii cu impact direct asupra vieții de zi cu zi a douăzeci de milioane de oameni. Ca sa nu trebuiască politicienii să asume direct decizii complicate si nepopulare în plin an electoral,” a recunoscut Deputatul USR Tudor Benga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



  • Abonează-te pentru Alerta de Email
  • Adauga Liberalist.ro pe Mobil
  • sau click pentru grupul Telegram

Mulțumim. Sunteți abonat!

A fost o eroare. Vă rog încercați din nou.

Liberalist.ro va folosi informațiile pe care le furnizați în acest formular pentru diseminare articole și informări de marketing.