Uniformitatea statistică a rezultatului ridică întrebări pe care nicio democrație serioasă nu și le poate permite să le ignore.
O țară nu poate apăra democrația distrugând-o. Nici nu poate combate interferențele devenind principalul sabotor. Acestea nu sunt paradoxuri. Sunt realitatea politică a României post-electorale din 2025, unde voința poporului a fost călcată în picioare de o uniune de tehnocrați, presiuni ale serviciilor de informații străine și decizii judiciare. Aceasta nu este democrație. Este o imitație a democrației, concepută pentru aparențe și rezultate controlate.
Să analizăm faptele cu atenție.
Pe 24 noiembrie 2024, alegătorii români l-au ales pe Călin Georgescu, un conservator și naționalist independent, drept candidatul principal pentru președinție. Acesta a câștigat primul tur de scrutin cu 23% din voturi, într-o cursă cu mai mulți candidați. În orice republică normală, acesta ar fi fost un mandat pentru a avansa în turul doi. În schimb, Curtea Constituțională, sub presiunea intensă a Uniunii Europene, a anulat rezultatul două săptămâni mai târziu, invocând presupuse „interferențe rusești” pentru care nu au fost prezentate dovezi convingătoare.
Această anulare nu a fost doar o formalitate juridică. A fost o decapitare politică. Georgescu, alegerea populară, a fost apoi interzis să candideze în alegerile reluate, programate pentru martie 2025, pe baza unor investigații penale formulate convenabil între timp. Acuzațiile, inclusiv „instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale”, par o parodie a pretextelor autoritare. A vorbi împotriva UE, a pune la îndoială înțelepciunea controlului supranațional, a vorbi în numele suveranității naționale este acum, în unele colțuri ale Europei, o infracțiune. Ne întrebăm ce mai rămâne protejat din libertatea de exprimare.
George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a preluat locul lui Georgescu. Candidatura sa a fost legală, validată atât de Biroul Electoral Central, cât și de Curtea Constituțională. A făcut campanie deschisă, iar în primul tur al alegerilor reprogramate din 4 mai 2025, a obținut aproape 41% din voturi. Cel mai apropiat adversar al său, Nicușor Dan, favorit al UE, un apostol al centralismului birocratic, al granițelor deschise și al conformității transnaționale, a primit doar 21%. Simion conducea cu aproape două cifre în sondajele premergătoare turului doi. Pe teren, energia era a lui. Mulțimile, ale lui. Momentumul, incontestabil.
Apoi a venit rezultatul. Conform autorităților electorale române, Dan a câștigat miraculos turul doi cu 54% din voturi, față de 46% pentru Simion. De la un deficit de 20 de puncte la o victorie cu 8 puncte, cu procente de vot aproape identice raportate în fiecare district. Uniformitatea statistică a rezultatului ridică întrebări pe care nicio democrație serioasă nu și le poate permite să le ignore. Este plauzibil ca fiecare secție de votare, într-o națiune atât de diversă și divizată precum România modernă, să returneze marje aproape identice?
Mai rău, ecosistemul informațional din jurul alegerilor a fost manipulat în mod deliberat. În săptămânile dinaintea votului, autoritățile europene au făcut presiuni asupra platformelor private pentru a cenzura discursurile nefavorabile lui Dan și agendei UE. Cea mai gravă dezvăluire a venit nu de la un actor partizan, ci de la Pavel Durov, CEO-ul Telegram, care a mărturisit public că serviciile de informații franceze l-au abordat pentru a suprima conservatorii români înainte de alegeri. El a refuzat. Alții, putem presupune, nu au făcut-o.
Astfel, apare o întrebare clară și urgentă: mai poate fi spus că o țară are o democrație funcțională dacă votul poporului este anulat, candidatul principal este incriminat, discursul este suprimat, iar alegerile sunt supravegheate și cenzurate de puteri străine? Ne ferim de astfel de întrebări doar atunci când ne temem de răspuns.
UE se prezintă drept gardian al democrației liberale. Cu toate acestea, acțiunile sale aici imită exact regimurile pe care pretinde că le combate. A incrimina disidența, a anula alegeri, a controla discursul prin presiuni birocratice în loc de argumente deschise – aceasta nu este domnia legii, ci domnia managerilor. Nu este libertate, ci administrare. Nu este suveranitate democratică, ci supraveghere străină impusă de judecători și tehnocrați.
Să nu pretindem că aceasta este o problemă exclusiv românească. Este un studiu de caz al unei boli mai ample: golirea formelor democratice de către elite globaliste care consideră dezordinea autoguvernării naționale incomodă. Când rezultatele nu se aliniază cu preferințele Bruxelles-ului, Berlinului sau Parisului, instituțiile se pun în mișcare pentru a „corecta” eroarea. Aceasta este guvernanța prin corecție, nu prin consimțământ.
Unii vor spune că anularea și cenzura au fost necesare pentru a apăra împotriva spectrului interferenței străine. Dar ce este mai invaziv, o campanie de boți sau o curte de stat care anulează alegeri? Ce este mai antidemocratic, dezinformarea online sau interzicerea unui candidat de a vorbi în propria țară? Paradoxul este acesta: încercând să prevină interferența, UE a devenit forța care interferează. Încercând să salveze democrația, a distrus-o.
Nu este nevoie să fii de acord cu fiecare punct al platformei lui Georgescu sau Simion pentru a recunoaște problema mai profundă. Democrația nu înseamnă obținerea rezultatului „corect”. Înseamnă să permiți poporului să aleagă liber, să delibereze în mod deschis, să facă campanie, să critice, să voteze și să vorbească fără teama de cenzură sau sancțiuni penale. Când elimini aceste libertăți, ceea ce rămâne este doar teatrul democrației, cu urnele sale de vot și dezbaterile televizate care ascund faptul că deciziile au fost deja luate în altă parte.
Alegerile nu ar trebui să fie anulate de oameni în robe la îndemnul celor în costume. Vocea poporului român a fost clară în noiembrie. A fost clară din nou în mai. Doar prin interferențe extraordinare, atât judiciare, cât și informaționale, a fost această voce înăbușită. Acesta nu este modul în care se câștigă puterea legitimă. Este modul în care se pierde încrederea.
Lecția este clară: democrația, pentru a supraviețui, trebuie apărată împotriva celor care se autoproclamă apărătorii ei. Curțile nu pot anula alegeri pe pretexte. Serviciile de informații nu pot instrui platformele media să reducă la tăcere opoziția. Oficialii străini nu pot veta rezultatele naționale. Dacă aceste acțiuni sunt tolerate, termenul „democrație” devine un slogan, nu o structură.
Poporul român merită mai mult. Merită adevărul. Merită alegeri în care rezultatele reflectă voturile lor, nu anxietățile eurocraților. Merită o republică în care discursul nu este o infracțiune și patriotismul nu este o povară.
Și dacă vor să recâștige acea republică, nu o vor face prin apeluri suplimentare la cei care au subminat-o, ci prin curaj, vigilență și memorie. Căci democrația, odată înlocuită cu spectacolul, nu se mai întoarce ușor.
Articol de https://x.com/amuse