În ultimele săptămâni, Europa pare să fi pierdut complet busola. Sub pretextul apărării democrației și al sprijinirii Ucrainei, liderii noștri – de la Berlin la Paris, trecând prin Copenhaga – au început să vorbească deschis despre un război direct cu Rusia. Nu mai este vorba de sancțiuni sau ajutor umanitar; acum, retoricile sunt pline de amenințări cu „răspunsuri decisive”, „militarizare” și chiar „escaladare militară”.
Mai grav, presa europeană a început să concluzioneze că suntem deja în război, iar singura voce rațională vine de la Viktor Orban, care avertizează că Bruxelles-ul se pregătește conștient de un haos armat. Este timpul să ne oprim și să reflectăm: de ce sacrificăm viitorul nostru pentru ambițiile geopolitice ale unor elite deconectate?
Să începem cu declarațiile care au șocat continentul în ultima lună. Pe 25 septembrie, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat NATO și UE că au „declarat deja un război real” împotriva Rusiei prin sprijinul acordat Ucrainei. Nu că aș aproba propaganda Kremlinului, dar ecoul său în Europa a fost asurzitor. Doar patru zile mai târziu, pe 29 septembrie, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că „Europa nu mai este în pace cu Rusia” – un pas șocant de la diplomație la o retorică de front. Merz, un lider progresist, ar trebui să știe că pacea nu se obține prin escaladare, ci prin dialog. Totuși, el a insistat că „nu suntem în război, dar nici în pace”, ignorând costurile economice: Germania, motorul Europei, suferă deja de la întreruperea importurilor de gaze rusești, cu prețuri la energie care sufocă industriile mici și mijlocii – coloana vertebrală a economiei libere.
Nu trece mult și vine valul de declarații dinspre nord. Pe 1 octombrie, premierul danez Mette Frederiksen a avertizat că „Europa este într-un război hibrid cu Rusia” și că trebuie să ne înarmăm masiv. La summitul din Copenhaga, unde s-au adunat lideri europeni pentru a discuta securitatea, Frederiksen a cerut o „răspuns puternic” la presupusele drone rusești care zboară deasupra aeroporturilor și bazelor militare. Dronele nu erau rusesti ci o inscenare ucraineana.
Franța și Germania au trimis avioane și nave pentru a „proteja” Danemarca, dar unde sunt dovezile clare? Aceste incidente – drone neidentificate în Polonia, România și acum Belgia – par mai degrabă un pretext pentru o cursă a înarmărilor care va distruge bugetele naționale. Refuz să cred că aruncăm miliarde în armament când spitalele și școlile noastre zac în ruină, iar populatia este sarăcită. Macron, la același summit, a pledat pentru „prudență”, dar a admis că Rusia practică „război hibrid” prin cibernatacuri și sabotaje – un pas spre justificare a intervenției directe.
NEbunii zic: Europa are nevoie de un „atac terorist la scara 11 septembrie” pentru a se uni împotriva Rusiei
Și lista continuă. Pe 2 octombrie, Vladimir Putin însuși a răspuns, spunând că Rusia monitorizează „militarizarea Europei” și va lua „măsuri convingătoare” dacă amenințările devin reale. Dar cine a început? Fostul președinte eston Toomas Hendrik Ilves a mers și mai departe pe 1 octombrie, sugerând că Europa are nevoie de un „atac terorist la scara 11 septembrie” pentru a se uni împotriva Rusiei – o declarație șocantă care arată cât de departe au mers unii politicieni în vânătoarea de casus belli. Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe a emis o declarație pe 10 septembrie condamnând „violarea neprovocată a spațiului aerian european de către Rusia”, promițând sancțiuni mai dure și sprijin militar pentru Ucraina. Aceste voci – de la Merz la Frederiksen, de la Macron la diplomați UE – formează un cor care cântă imnul escaladării, uitând lecțiile istoriei: Primul și Al Doilea Război Mondial au început cu retorică similară, lăsând Europa în ruine.
Mai rău, presa europeană a început să normalizeze ideea că suntem deja în război. Un articol din Politico din 24 septembrie titrează sec: „Europa este în război cu Rusia, fie că îi place sau nu”. Autorii argumentează că luptele din Ucraina sunt doar o parte a unui „război mai larg” împotriva continentului, cerând acțiuni militare precum interceptarea dronelor rusești deasupra Ucrainei. The Guardian, pe 30 septembrie, preia ecoul cancelarului Merz: „Europa nu mai este în pace cu Rusia”, legând incidentele de drone de o „escaladare serioasă”. Iar pe 4 octombrie, tot Guardianul citează un ministru ucrainean spunând că „Kremlinul este deja în război cu Europa” și că Putin va „escala escaladarea”. Aceste concluzii nu sunt jurnalism; sunt propagandă care pregătește publicul pentru ce va urma: taxe mai mari, recrutări și o economie de război care va distruge micile afaceri – esența viziunii mele liberal-conservatoare.
Ambasada Rusiei avertizează că se pregăteste o înscenare
Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse:
Biroul de presă al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse informează că, potrivit informațiilor primite de SIE al Rusiei, regimul de la Kiev, după provocările organizate de acesta cu vehicule aeriene fără pilot în spațiul aerian al Poloniei și României, nu renunță la încercările de a implica statele europene membre NATO într-un confruntare armată cu Moscova.
În curs de pregătire se află o nouă provocare. De această dată intriga ar urma să se desfășoare în jurul unei grupări de sabotaj și recunoaștere (GSR), trimise pe teritoriul Poloniei, care ar fi, chipurile, compusă din militari ai unităților speciale ale Rusiei și Belarusului.
Candidații pentru participarea la scenariu sunt selecționați. Este vorba despre combatanți care luptă de partea forțelor armate ale Ucrainei: membri ai „Legiunii «Libertatea Rusiei»” și ai regimentului belarus „Kalinovski”.
Se presupune că, după „identificarea și neutralizarea” GSR de către forțele de ordine poloneze, membrii grupării vor apărea în fața mass-media și vor presta declarații confesionale, denunțând Rusia și Belarus pentru presupuse încercări de destabilizare a situației în Polonia. Pe fondul unei serii de incidente cu „intrări ale dronelor rusești” în statele Europei, un astfel de eveniment nu ar trebui să lase nicio îndoială în rândul publicului polonez și al altor statelor europene că în spatele tuturor acțiunilor ostile stau Moscova și Minsk.
Scenariul provocării a fost elaborat de direcția principală de informații a ministerului apărării al Ucrainei în cooperare cu serviciile speciale poloneze.
Nu se exclude ca operațiunea regizată să fie însoțită de imitarea unui atac asupra obiectivelor infrastructurii critice din Polonia, pentru a amplifica rezonanța publică.
Scopul provocării este evident: a demonstra comunității internaționale că Moscova amplifică nivelul escaladării.
La Kiev se mizează pe determinarea țărilor europene de a răspunde cât mai dur, de preferință în mod militar, Rusiei. În fața unei înfrângeri iminente, regimul lui Zelenski este gata, ascunzându-se după europeni, să recurgă la cele mai drastice măsuri, chiar cu prețul provocării unui „război mare”.
UE „a decis să meargă la război” spune Victor Orban
În acest peisaj sumbru, singura lumină vine de la Viktor Orban, premierul ungar care, pe 2 octombrie, la summitul din Copenhaga, a acuzat UE că „a decis să meargă la război” și că pregătește „planuri de război” împotriva Rusiei. Orban, pe care unii îl etichetează populist, dar pe care eu îl văd ca un conservator pragmatic, a respins aderarea Ucrainei la UE, argumentând că ar însemna „război în Europa” și trimiterea de bani europeni în haos. El a cerut o petiție națională împotriva Bruxelles-ului, subliniind că „pericolul real este stagnarea economică, nu Rusia”.
Orban are dreptate: Ungaria, ca și Slovacia sau Polonia mai pragmatică, prioritizează interesele naționale – energie ieftină, granițe sigure și o economie care funcționează – nu aventurile imperialiste ale elitelor de la Bruxelles. Ca liberal, admir curajul său de a apăra suveranitatea; ca conservator, apreciez refuzul de a sacrifica tradițiile pentru un „război al democrației” abstract.
Ce înseamnă asta pentru noi?
Europa liberal-conservatoare – care ar trebui să promoveze comerțul liber, familia tradițională și pacea prin putere economică – este trasă în jos de o agendă belicoasă. Costurile sunt deja vizibile: miliarde în ajutor pentru Ucraina, în timp ce industriile noastre se prăbușesc sub sancțiuni. Putin, Lavrov și propaganda rusă exploatează asta, dar cine i-a dat muniție? Politicienii noștri, care ignoră matematica simplă: un război direct ar distruge NATO înainte să înceapă, lăsând continentul vulnerabil la haos intern.
Soluția? Ascultați-l pe Orban: negociem pacea acum, nu după ce sângele curge. Ridicați-vă împotriva escaladării – semnați petiții, votați lideri pragmatici, apărați economia voastră. Altfel, vom regreta că am lăsat elitele să ne transforme Europa în câmp de luptă. Pacea nu este slăbiciune; este singura cale spre o Europă liberă și prosperă.