In premieră anuntam apariția lucrării despre asasinarea lui Eminescu scrisă de „cel mai acerb jurnalist de investigații post-decembrist, cunoscutul luptător pentru adevăr Ion Spânu, mânuitor desăvârșit, în apărarea Românului Absolut, al tuturor armelor cuvântului, de la igienica pușcă semiuatomată cu lunetă la maceta de junglă, pentru a secționa toate hățișurile mafioților culturnici și nu numai, din România,” apreciaza ActiveNews.
O concluzie care rezultă dintr-o anchetă
Subiectul legat de ziua de 28 iunie 1883 i-a preocupat, desigur, pe istoricii literari, dar încorsetarea pe care o impune specificul acestui tip de abordare nu avea cum să ducă la dezvăluirea dedesubturilor din acest caz, întrucît istoria literară are un alt rol, desigur, important, acela de a pune la dispoziția publicului documentele păstrate peste timp. Interpretarea pe care și-o poate permite istoricul literar diferă de aceea care rezultă dintr-o anchetă, fie ea și jurnalistică. Aceasta din urmă seamănă, mai degrabă, cu cea făcută de procuror, în care documentele sînt probe, nu mărturii cu caracter istoric. Iar probele, într-o anchetă de presă, se interpretează, nu doar se consemnează, așa cum se întîmplă într-o anchetă juridică. În cadrul acesteia din urmă, interpretarea probelor revine judecătorului, ori, în cazul nostru, această instituție a ratat ocazia de a se implica în acest caz încă de la sfîrșitul secolului XIX.
Documentele scot la iveală lucruri noi, rezultate din contradicțiile dintre ele
Documentele erau, în general, binecunoscute (corespondență, jurnale, însemnări), dar, punîndu-le acum față în față, ele păreau să scoată la iveală lucruri noi, rezultate din contradicțiile dintre ele. De atunci, am risipit mult timp prin biblioteci, încercînd să refac documentarul esențial al „Cazului Eminescu”, cu convingerea că va veni și ziua aceea în care moartea ciudată a lui Eminescu nu-i va lăsa indiferenți pe compatrioții marelui poet și gazetar.
Dacă nu ar fi devenit ținta acestui atentat, poate că Eminescu ar mai fi trăit 30-40 de ani
Măcar pentru simplul fapt că în 28 iunie 1883, cînd a fost internat cu forța, Eminescu avea doar 33 de ani și reușise să scrie aproape tot ce este cunoscut azi ca fiind Opera sa. Dacă nu ar fi devenit ținta acestui atentat, poate că Eminescu ar mai fi trăit 30-40 de ani.
Starea sa de sănătate, puterea sa incredibilă de muncă, lipsa antecedentelor în ceea ce privește bolile care grăbesc sfîrșitul unui om – toate acestea arată că viața lui nu avea semnele unui sfîrșit timpuriu. De altfel, faptul că după atentatul din 1883, în ciuda unui tratament extrem de dur, Eminescu a mai trăit încă șase ani dovedesc o rezistență ieșită din comun a organismului său.
Dacă în doar 10 ani de maturitate creatoare ne-a lăsat binecunoscuta sa moștenire, care-l face și așa „omul deplin al culturii românești”, cum îl numea Constantin Noica, nu e greu să ne imaginăm ce pierdere a suferit întreaga noastră spiritualitate prin curmarea bruscă a unui destin atît de grandios cum a fost al lui Eminescu. de Ion Spânu
Citește și alte știri similare pe Liberalist.ro:
- Condusul fără asigurare auto. Ce risti? (RCA)
- Noi creșteri de prețuri la energie! România pare să fie condamnată la o creștere necontrolată
- Mega-afacerea Pfizer: Ce deal au făcut birocrații de la Bruxelles?
- ‘Știința măștilor la școală rămâne incertă’ și OMS avertizează asupra impactului învățării și dezvoltării psihosociale ale copilului
- Noul card de identitate european monitorizează circulația românilor. Ce fac cu datele biometrice?
- VIRAL: Viața după Covid și libertățile pe cale de dispariție
- Fondul Monetar Internațional vrea să știe ce cauți pe internet. Ce pățești dacă nu ești cetățean model
- Consultantul de business și marketing în București. Cine apelează la ei și ce onorarii practică?
- Mii de români renuntã la WhatsApp. De ce se discută de ‘Dosarul’ Digital?
Facebook ne-a amenințat cu suspendarea paginilor noastre Liberalist.ro deoarece scriem pe subiecte care contrazic narațiunea companiei și interesele sale politice de stânga. Nu suntem singurii, probabil și dvs. ați observat faptul că anumite postări care contravin narațiunea oficială sunt considerate ‘spam’ sau ‘mesaje neautoritative’ și în consecință depublicate. De aceea, încercăm să dezvoltăm un grup pe Telegram ca o alternativă anti-cenzură. ABONEAZĂ-MĂ LA TELEGRAM
Dacă apreciați conținutul acestei publicații liberal-conservatoare, vă încurajăm să vă invitați și prietenii să se alăture. Mulțumim!