Un proiect de lege pentru modificarea Legii 132/2017 privind RCA a fost înregistrat marţi la Senat, iniţiatorii (16 deputaţi PNL şi UDMR) cerând plafonarea preţurilor RCA la tarifele de referinţă ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) si amendarea Asiguratorilor.
„Falimentul unei companii gigant din domeniul asigurărilor (City Insurance) a creat o pseudojustificare de a elucta câştiguri financiare greu de suportat de către cetăţenii care trebuie să încheie asigurări civile obligatorii iar în acest context eratic social şi economic, legiuitorul trebuie să prezinte o modalitate de protecţie acestor categorii de cetăţeni”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.
Companiile de asigurare de pe piaţa de profil din România au ridicat plafoanele (tarifele) nejustificat de mult creând inadvertenţe socio-economice pe piaţa de profil ducând de foarte multe ori la imposibilitatea încheierii unor noi contracte de asigurare obligatorie.
De asemenea, iniţiatorul doreşte prin prezenta propunere legislativă, în vederea descurajării asigurătorilor RCA de a majora tarifele percepute asiguraţilor şi totodată pentru realizarea unui sistem stabil şi echitabil pentru asiguraţi, prin sancţionarea cu mărirea amenzii pentru faptele asigurătorilor RCA, de la 50.000 lei la 500.000 lei.
‘Potrivit acestei iniţiative legislative, asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, ţine cont de directivele europene în materie, de experienţa altor state membre relativ la reglementarea acestei asigurări.
Conform propunerii de act normativ, asigurătorii RCA vor fi obligaţi să nu depăşească tarifele de referinţă ale ASF.
Prin prezenta, iniţiatorul doreşte să rezolve problemelor semnalate pe piaţa asigurărilor RCA. Actul normativ va permite stabilirea de către Autoritatea de Supraveghere Financiara, a unui tarif RCA de referinţă aplicat atât persoanelor fizice, cât şi juridice. De asemenea, având in vedere împrejurările excepţionale manifestate prin dezechilibru major între cerere şi ofertă, respectiv disfuncţionalitatea evidentă a pieţei asigurărilor obligatorii auto din Romania, sa considerat necesară instituirea unui just echilibru bazat pe o realitate obiectivă din punct de vedere al capacităţii financiare a potenţialilor asiguraţi.
În momentul de faţă, explozia preţurilor nu are cauze reale. Mai mult, potrivit calculelor făcute de către specialişti, profitul asigurătorilor în prezent este de peste 50%. Conform celor declarate de către conciliatorii în asigurări, “în primul semestrul al anului 2021 comunicarea pentru dauna medie a fost circa 8.000 de lei. Având in vedere 5 din 100 de şoferi fac accidente, deci 8000 x 5 = 40.000 de mii. La asigurător ar rămâne 70.000 de mii de lei. Potrivit ASF, pentru un tir de peste 16 tone, preţul de referinţă este de 7.100 de lei, plus indicele de profit 36%, ar veni aprox. 9700 de lei, deci nicidecum peste 14.000- 18.000 de lei. Adică, la o sută de poliţe RCA vândute, firma de asigurări rămâne cu un profit de 70.000 de lei, conform calculelor, adică asigurătorul câştigă 50%. ”’
UNSAR ‘amenință’ cu infrigement împotriva României
UNSAR avertizează că proiectul de lege poate atrage o nouă procedură de infrigement împotriva României
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România a luat notă cu îngrijorare și surprindere de propunerea legislativă depusă la Senat pe 15 noiembrie, care prevede modificarea Legii 132/2017 privind RCA, în sensul plafonării prețurilor RCA la tarifele de referință ale ASF – Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), relateaza Aleph News.
Preţurile la RCA s-au triplat
Preţurile la RCA s-au triplat pentru şoferi după ce Asiguratorii au mărit polițele prevalându-se de falimentul City Insurance. Firmele care au rămas pe piaţa şi-au majorat preţurile printr-o înțelegere ce pare a fi speculativă și cartelară.
Conform presei, s-au grăbit toți să controleze narațiunea publică comunicând în presă (ZF.ro) că prețurile sunt o consecință a falimentului City Insurance când de fapt prețurile RCA erau preconizate să crească din octombrie oricum.
O echipă News Hour with CNN a făcut toate calculele şi arată cât e creşterea preţurilor. Telespectatorii Antena 3 au trimis ofertele de RCA pe care le primesc în ultimul timp și ca urmare s-a observat o creștere extremă.
De exemplu, un șofer de 35 de ani, cu mașină standard, motor de 2000. În urmă cu 6 luni plătea pentru o poliță auto 370 de lei, acum aceeași poliță, la același asigurator, RCA-ul costă 1.100 de lei.
Citește și articolele următoare pe Liberalist.ro
Presa americană într-o singură voce: Biden este vinovat de înfrângerea catastrofală din Afganistan
Un parlamentar finlandez se confruntă cu doi ani de închisoare pentru că este creștin
ASALT: Educația Sexuală în școli fără acordul părinților! Ce conține programa școlară propusă?
VIRAL: Viața după Covid și libertățile pe cale de dispariție
Fondul Monetar Internațional vrea să știe ce cauți pe internet. Ce pățești dacă nu ești cetățean model
Consultantul de business și marketing în București. Cine apelează la ei și ce onorarii practică?
‘Idolul’ Fauci a admis că virusul Covid19 ar fi putut fi chiar unul din virusurile finanțate de el
Mii de români renuntã la WhatsApp. De ce se discută de ‘Dosarul’ Digital?
Facebook ne-a amenințat cu suspendarea paginilor noastre Liberalist.ro deoarece scriem pe subiecte care contrazic narațiunea companiei și interesele sale politice de stânga. Nu suntem singurii, probabil și dvs. ați observat faptul că anumite postări care contravin narațiunea oficială sunt considerate ‘spam’ sau ‘mesaje neautoritative’ și în consecință depublicate. De aceea, încercăm să dezvoltăm un grup pe Telegram ca o alternativă anti-cenzură. ABONEAZĂ-MĂ LA TELEGRAM