Politică

Stiri politice de ultima ora din Romania. Politica partidele politice, Parlament, Presedintie, Guvern, legi noi, libertati afectate, drepturi restranse, alegeri

Vânzarea companiilor strategice. Privatizare sau naționalizare! Cine are dreptate? Suntem vânduți?
Afaceri, ANALIZA, Politică

Vânzarea companiilor strategice. Privatizare sau naționalizare! Cine are dreptate? Suntem vânduți?

În 16 august 2020, a fost oficializată o lege care interzicea, pentru doi ani, privatizarea acțiunilor statului și suspenda, pentru aceeași perioadă, procesele de privatizare aflate în derulare, la momentul intrării în vigoare a măsurii. Acum, Guvernul a intors această interdicție și a abrogat prevederile care interziceau vânzarea de acțiuni ale statului. "Nicio țară civilizată nu și-a vândut companiile strategice pe nimic atunci când piața este la pământ" Unii analiștii, alături de o parte din politicieni, consideră această abrogare discutabilă în condițiile în care tendința, la momentul actual, atât în Europa, cât și în lume, în general, e de a amplifica participarea statului în sectoare economice strategice și nu de a o reduce. "Abrogarea legii PSD prin care interzic...
Bobby Păunescu, despre vânzarea OMV Petrom: „Această companie nu poate fi vândută unei alte țări, trebuie să fie a statului român”
ANALIZA, Politică

OMV Petrom: „Această companie nu poate fi vândută unei alte țări, trebuie să fie a statului român”

„Există un zvon în legătură cu vânzarea OMV Petrom, apărută în străinătate, care nu a fost comentată de președintele OMV, acesta refuzând să spună dacă este adevărat că se vinde”, a afirmat Bobby Păunescu, duminică seara, la o emisiune la B1. Acțiunile ar putea ajunge la rușii de la Gazprom sau la ungurii de la MOL Primele informații că OMV ar putea renunța la acțiunile pe care le deține la compania românească Petrom au apărut în aprilie acest an, apoi și în această vară, în presa austriacă. Analiștii economici și specialiștii în energie spun că în cazul renunțării, acțiunile ar putea ajunge la rușii de la Gazprom sau la ungurii de la MOL. În România există deja îngrijorarea că Gazprom, rus, care este un partener al  OMV sau MOL, maghiar, ar putea avea în acest fel acces chiar la resurse...
Noi creșteri de prețuri la energie! România pare să fie condamnată la o creștere necontrolată
ANALIZA, Politică, Social

Noi creșteri de prețuri la energie! România pare să fie condamnată la o creștere necontrolată

Comisia Europeană îți propune atingerea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de anul 1990 şi obţinerea neutralităţii climatice în anul 2050. Pentru România, acest lucru înseamnă o creștere accelerată a importului de energie și o creștere terifiantă a facturii populației! România pare să fie condamnată la o creștere necontrolată a prețurilor Pretul energiei in 2021 a crescut de 3 ori conform unei analize Mediafax. Concluzia este că România este din ce in ce mai dependentă de importurile de energie si desi consumul de energie electrica a scăzut, importul continuă să crească. În conditiile în care Comisia Europeană pune presiune pe guvern să închidă generatorii tradiționali de energie electrică, fără ca această capacitate să fie substitui...
BNR: Riscuri sistemice în sectorul financiar românesc
Financiar, Politică

BNR: Riscuri sistemice în sectorul financiar românesc

Conform unui raport public al BNR, cele mai mari 10 bănci din România au evaluat riscul de nerambursare a creditelor contractate la categoria riscurilor sistemice ridicate şi în creştere în următoarea perioadă. Cele mai mari instituţii de credit autohtone au iden­ti­ficat şapte riscuri sistemice ridicate şi trei riscuri mo­derate ca urmare a încheierii mo­ratoriilor pentru amâ­na­rea ratelor de plată şi pe fondul în­răutăţirii condi­ţi­ilor ma­cro­eco­nomice. Raportul BNR a identificate următoarele riscuri Raportului BNR a identificate următoarele riscuri în categoria riscuri sistemice ridicate: deteriorarea echili­bre­lor macroecono­mice in­terneriscul de neram­bur­sare a creditelor contrac­tate de sectorul negu­ver­namentalcadrul legislativ incert și impre...
Inflația și creșterea prețului energiei: Efecte ale planului radical Green New Deal!
ANALIZA, Politică

Inflația și creșterea prețului energiei: Efecte ale planului radical Green New Deal!

Dacă nu știați ce să credeți de Green New Deal al UE, vă atrag atenția că primele efecte ale acestui plan radical sunt scumpirile din ultima perioada și prețul crescut al energiei electrice! Comisia Europeană a impus României liberalizarea pieței de energie electrică și guvernul nici nu a încercat să mitigheze impactul asupra populației! PNIESC - Planul României va îngenunchea sectorul energetic național sau va salva Planeta? Considerăm că este important pentru ca opinia publică să cunoască condițiile asumate de România în acest plan, frecvent criticat de unii politicieni pentru impactul social nemilos asupra clasei de mijloc și a celor vulnerabili care ar resimți cel mai mult restricțiile și povara financiară crescută în numele 'salvării Planetei'. Criticii Planului Ver...
Noul card de identitate european monitorizează circulația românilor. Ce fac cu datele biometrice?
ANALIZA, Politică, Social

Noul card de identitate european monitorizează circulația românilor. Ce fac cu datele biometrice?

Guvernul Romaniei anunta alinierea actelor de identitate românești la standardele stabilite la nivelul Uniunii Europene. Noul card de identitate va prelua in baza de date comuna si va stoca pe cipul local date biometrice precum scanarea fetei, amprentele si alte informatii de identificare. “Din august vom începe să avem documente de identitate electronice. Dimensiunile vor fi comparabile cu cele ale unui card bancar. Acest instrument va conține, pe lângă identitatea digitală, un spațiu digital în care fiecare persoană va putea stoca “semnătura digitală” - declarația ministrului Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării Din pacate, prin colectarea datelor biometrice faciale si folosind tehnologia existenta de recunoastere facială, cumpărată de curâ...
Guvernul SUA consideră că opoziția la măsurile c0vi-d constituie Amenințare Teroristă!
ANALIZA, Politică

Guvernul SUA consideră că opoziția la măsurile c0vi-d constituie Amenințare Teroristă!

Prietenii noștri comuniști de la Feisbuuc ne-au pus gând rău! Ultima noastră postare în care arătam un print screen de la o televiziune de stânga prin care se anunța etichetarea criticilor anti măsuri cuvvid20/guvernamentale drept terorism domestic, a deranjat! Nu informația a deranjat ci faptul că o criticăm. Cităm sursa oficială DHS din Statele Unite ale Americii: Rezumatul amenințării terorismului asupra patriei SUA(subpunct 1, al.2) În restul anului 2021, extremiștii violenți motivați rasial sau etnic (RMVE) și extremiștii violenți anti-guvernamentali / anti-autorități vor rămâne o prioritate națională de amenințare pentru Statele Unite. Acești extremiști ar putea încerca să exploateze apariția variantelor COVID-19, considerând potențialul restabilire a restricțiilor de sănă...
Presa americană într-o singură voce: Biden este vinovat de înfrângerea catastrofală din Afganistan
ANALIZA, Politică

Presa americană într-o singură voce: Biden este vinovat de înfrângerea catastrofală din Afganistan

Prestigioasa publicație americană The Federalist titrează 'Nu, Biden nu poate da vina pe Trump pentru dezastrul din retragerea din Afganistan'. Deși a încercat deja să transfere vina pe Donald Trump pentru ce se întâmplă în Afganistan, nu putem să ignorăm faptele: Biden a luat atât decizia de a pleca, cât și retragerea catastrofală pe care a supravegheat-o în calitate de comandant-șef. „Când am fost instaurat în funcție, am moștenit un acord încheiat de predecesorul meu - care i-a invitat pe talibani să discute la Camp David în ajunul zilei de 11 septembrie 2019 - și care i-a lăsat pe talibani în cea mai puternică poziție din punct de vedere militar din 2001 și a impus o dată limită de 1 mai 2021 pentru retragerea forțelor SUA ”, a declarat Biden într-un comunicat publicat sâmbă...
Comisia Europenă și Federalizarea Europei!
Politică

Comisia Europenă și Federalizarea Europei!

Un atac dur la adresa Comisiei Europene a grupului ECR din Parlamentul European care acuză CE și pe Dacian Cioloș de un șantaj împotriva Ungariei. "Refuzul Comisiei Europene de a aproba planurile de redresare a Ungariei până când nu vor fi efectuate reforme legale în statul membru și o garanție dat fiind că vor fi investigate cazuri de corupție a fost întâmpinată de neînțelegere de către copreședinții Grupului conservatorilor și reformiștilor europeni (ECR) în Parlamentul European, prof. Ryszard Legutko și Raffaele Fitto. Potrivit conservatorilor, guvernele care sunt critice sau chiar opuse federalizării ulterioare a UE sunt penalizate mai mult decât altele. Grupul ECR a acuzat multă vreme Comisia că aplică astfel de standarde duble." CE refuză planul Ungariei ca mijloc de intim...
Macron dat în judecată la Curtea Penală Internațională pentru crime contra umanității
LIBERTĂȚI, Politică

Macron dat în judecată la Curtea Penală Internațională pentru crime contra umanității

Macron și co-echipierii săi de „luptă” contra pandemiei au fost dați în judecată la Curtea Penală Internațională, pentru crime contra umanității, atingeri aduse demnității umane, sclavie și genocid, relatează avocatul Gheorghe Piperea.Petenta este Collectif des Syndicats et Associations professionnels européens! FranceSoir.fr relatează știrea pe larg "CSAPE (Sindicatele și Asociațiile profesionale colective anticorupție din Europa) a depus o plângere la Curtea Penală Internațională (CPI) împotriva liderilor francezi." Organismul își propune „să federeze toate persoanele fizice sau juridice pentru a combate toate formele de opresiune care se opun exercitării depline a cetățeniei și apariției unei democrații adevărate pentru a asigura egalitatea în fața legii”. 'Formulând p...
Liberalist.ro - despre piețe libere! Adaugă site-ul pe mobil în 2 pași!

Click ofertele DR.MAX | ELEFANT | VIVA CREDIT | LENSA | FERRATUM BANK