miercuri, iulie 24Liberalist.ro - Portal Business

LIBERTATE

Drepturile, libertăți și îndatoriri fundamentale ale individului așa cum sunt ele consființite de tratatele internaționale si Constituția națională. Veți citi opinii juridice și articole de opinii despre declaraţie universala a drepturilor omului, ca ideal comun spre care trebuie să tinda toate popoarele şi toate natiunile.

…pentru ca toate persoanele şi toate organele societăţii să se straduiasca, avînd aceasta declaraţie permanent în minte, ca prin învăţătura şi educaţie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure prin măsuri progresive de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universala şi efectivă, atît în sinul popoarelor statelor membre, cît şi al celor din teritoriile aflate sub jurisdicţia lor.

Julian Assange, WikiLeaks – se execută extrădarea în SUA pentru pedepsirea lui exemplară
ANALIZA, LIBERTATE, Opinii

Julian Assange, WikiLeaks – se execută extrădarea în SUA pentru pedepsirea lui exemplară

Avem un obicei nenorocit de a uita repede și uneori, lucruri extrem de importante precum destinul tragic din ultimii ani al unuia dintre cei mai mari eroi ai mass-mediei: Julian Assange, Fondatorul WikiLeaks, atenționează jurnalistul român Sorin Roșca Stănescu. ”Jurnalistul care a făcut totul pentru a-și îndeplini până la capăt datoria. Asumându-și cu un curaj uluitor riscul de a-și pierde libertatea. Și chiar și viața.” ”Noroc că mai sunt oameni, alți jurnaliști, care ne aduc aminte de ceea ce noi uităm cu prea multă ușurință. De pildă faptul că, printre sutele de mii de documente strict secrete deținute de americani, se numără, după cum precizează jurnalistul de investigație Iosefina Pascal, și unele care ne vizează direct. Și care sunt mai scandaloase chiar decât corespondenț...
Petiție: NU VOTAȚI CERTIFICATUL VERDE
ANALIZA, COMUNICATE, LIBERTATE, Opinii, Sănătate

Petiție: NU VOTAȚI CERTIFICATUL VERDE

Scrisoare deschisă semnată de medici și avocați! Petiția este deja semnată de peste 19.000 de persoane. Semnează petiția aici Stimați Domni și Doamne Deputați, Ne confruntăm de aproape 2 ani cu o criză sanitară care a generat diverse probleme la nivel național și la nivel mondial. De când a apărut acest virus Sars-Cov-2, la nivel național și nivel mondial au fost mai multe modalități de abordare a combaterii transmiterii lui. Într-o primă fază s-au utilizat măsurile non-farmaceutice (purtarea măștii, menținerea distanței fizice, igiena corespunzătoare a mâinilor, etc) care au avut un efect limitat în combaterea transmiterii virusului. Clar este că un efect important nu au avut, ca urmare a faptului că au apărut succesiv mai multe valuri epidemiologice care au avut o ...
Ce prevăd restricțiile din 25.10.2021. Certificatul verde nu este obligatoriu la muncă!
Afaceri, ANALIZA, Consultanță, LIBERTATE, Opinii, Social

Ce prevăd restricțiile din 25.10.2021. ‘Certificatul verde este hărțuire morală la locul de muncă.’

Certificatul digital nu condiționează dreptul la muncă nici conform acestui HG și nici conform altor prevederi legale în vigoare, conform comunicatului Euramis.ro, un serviciu extern abilitat de securitate și sănătate în muncă. Prin urmare, dacă sunteți în situația de a vi se solicita certificatul digital la locul de muncă, în prezent această solicitare ar fi ilegală și abuzivă, reprezentând, de fapt, hărțuire morală la locul de muncă.  Locurile în care puteți merge fără certificat: la serviciu, la alimentară/hypermarket (cu condiția să nu fie în interiorul unui mall), la benzinărie, farmacie, într-un lăcaș de cult, mijloace de transport în comun etc.  Locurile unde se poate intra doar cu forma de certificat vaccin + trecut prin boală (fără testare): res...
Totul despre „Certificatul verde digital” si Credit Scorul Chinezesc
ANALIZA, LIBERTATE, Politică, Social

Totul despre „Certificatul verde digital” si Credit Scorul Chinezesc

Situația în decembrie 2021 Senatul repinge proiectul de lege care impune angajaților, atât de la stat cât și de la privat, să dețină un certificat verde pentru a-și continua activitatea. 67 de senatori au votat în favoarea proiectului, iar 60 împotrivă. Însă pentru adoptare erau necesare 69 de voturi „pentru”, fiind vorba de o lege organică. Proiectul urmează să meargă la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Proiectul prevede că angajații care nu se supun pot fi suspendați timp de 30 de zile, după care pot fi concediați. Deși situația politică și guvernarea s-a schimbat de la votarea proiectului in Senat, acest certificat nu va fi retras. Sunt presiuni politice imense exercitate pentru implementarea lui la nivelul Uniunii Europene desi ultimele date...
Vaccinarea obligatorie, lecția istoriei și cu cine se aseamănă regimul Iohannis
ANALIZA, LIBERTATE, Opinii

Vaccinarea obligatorie și lecția istoriei

Într-o declarație de presă recentă, Președintele Klaus V. IOHANNIS a declarat că: 'Nevaccinații vor avea o sumedenie de restricții!' până când se vor convinge să se vaccineze! În mintea domnului Președinte, nu există, și a declarat clar acest lucru, o altă opțiune pentru populație. STEVEN L. HOCH, University of Iowa, a studiat un alt lider care a comandat o campanie de vaccinare în masă obligatorie, STALIN, mai celebru, mai ales pentru sadismul său și genocidul asupra propriului popor, dar totuși o inspirație pentru mulți lideri actuali. Stalin și vaccinarea obligatorie "A fost acceptarea publică a programelor de imunizare în epoca sovietică, mai degrabă pasivă decât activă? Populația a fost obișnuită cu un stat activist și binevoitor, care însuși și-a asumat prima respon...
Libertăți? România la frontiera Constituției
LIBERTATE, Politică

Libertăți? România la frontiera Constituției

România se află într-o criză a drepturilor omului, iar această se accentuează, în perspectiva multora, din pricina unei scuze și anume pandemia, aspect care le oferă legiferatorilor o portiță prin care să treacă peste Constituție. În emisiunea “Știrea cea bună” cu Cornel Dărvășan, invitata Mădălina-Elena Afrăsinie, judecător, oferă o părere personală cu privire la modul de gestionare a legilor în perioada pandemiei. “Cu toate ca instantele judecătorești au venit și au anulat pe bandă rulantă, și mă refer la hotărârile definitive, nu cele care se află încă pe rol, hotărâri date de acel consiliu faimos, ar trebui să le pună niște semne de întrebare. Și să se întrebe: Am greșit o dată, am greșit de două ori, de trei ori… ce facem? Persistăm în greșeală. Am citit un lucru interesant acum ...
Libertăți? România la frontiera Constituției
LIBERTATE

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Caută articol sau subiect CONSTITUŢIA ROMÂNIEI TITLUL I - Principii generale ARTICOLUL 1 - Statul românARTICOLUL 2 - SuveranitateaARTICOLUL 3 - TeritoriulARTICOLUL 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeniARTICOLUL 5 - CetăţeniaARTICOLUL 6 - Dreptul la identitateARTICOLUL 7 - Românii din străinătateARTICOLUL 8 - Pluralismul şi partidele politiceARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionaleARTICOLUL 10 - Relaţii internaţionaleARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul internARTICOLUL 12 - Simboluri naţionaleARTICOLUL 13 - Limba oficialăARTICOLUL 14 - Capitala TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale CAPITOLUL I&nbs...
Libertăți? România la frontiera Constituției
LIBERTATE

Libertati – Drepturile și libertățile fundamentale

Avem datoria să nu uităm mandatul nostru, ca indivizi liberi. Avem datoria să responsabilizăm guvernul și să analizăm critic măsurile propuse, atenuând astfel tendințele machiavelice inevitabile ale unor oficiali. Într-un articol scris pentru Financial Times, John Thornhill consideră că „este întotdeauna tentant pentru oficialii de securitate să susțină că scopurile justifică mijloacele, dar o astfel de logică este adesea auto-înfrântă (în disonață). Așa cum a spus odată scriitorul Aldous Huxley: „Finalul nu poate justifica mijloacele, din simplul și evidentul motiv pentru care mijloacele folosite determină natura scopurilor produse”. Thornhill admite: „Desigur, dorim ca guvernele democratice să ia toate măsurile necesare pentru a contracara criza coronavirusului și ar trebui să...
Macron dat în judecată la Curtea Penală Internațională pentru crime contra umanității
LIBERTATE, Politică

Macron dat în judecată la Curtea Penală Internațională pentru crime contra umanității

Macron și co-echipierii săi de „luptă” contra pandemiei au fost dați în judecată la Curtea Penală Internațională, pentru crime contra umanității, atingeri aduse demnității umane, sclavie și genocid, relatează avocatul Gheorghe Piperea.Petenta este Collectif des Syndicats et Associations professionnels européens! FranceSoir.fr relatează știrea pe larg "CSAPE (Sindicatele și Asociațiile profesionale colective anticorupție din Europa) a depus o plângere la Curtea Penală Internațională (CPI) împotriva liderilor francezi." Organismul își propune „să federeze toate persoanele fizice sau juridice pentru a combate toate formele de opresiune care se opun exercitării depline a cetățeniei și apariției unei democrații adevărate pentru a asigura egalitatea în fața legii”. 'Formulând p...
Iohannis ne dă dreptate. ‘Legea urii’ anti-creștină este neconstituțională
ANALIZA, Consultanță, LIBERTATE, Servicii, Social

Iohannis ne dă dreptate. ‘Legea urii’ anti-creștină este neconstituțională

Proiectul de modificare a legii 217/2003 si articolul 369 din Codul Penal are consecințe îngrozitoare asupra creștinilor pentru că este imprecisă în reglementare și lasă loc subiectivismului și arbitrariului în aplicare, ducând la abuzuri și încălcări ale drepturilor și libertăților constituționale grave. Președintele Iohannis a trimis o sesizare de neconstituționalitate Președintele Iohannis a trimis o sesizare de neconstituționalitate pentru legea adoptată de curând de USR și PNL privind limbajul de ură. Despre această lege profund neconstituțională am scris și noi, și am condamnat-o pentru încriminarea convingerilor religioase personale. Surprinzător, de această dată Președintele progresist al României, care nu are nicio problemă să decadă părinții de drepturile lor ...