sâmbătă, aprilie 1Liberalist.ro - Portal Business

Politică

Stiri politice de ultima ora din Romania. Politica partidele politice, Parlament, Presedintie, Guvern, legi noi, libertati afectate, drepturi restranse, alegeri

Suspiciuni de manipulare prin presă. Rechizitoriul din dosarul lui Dragnea citat în presă deși avocații nu l-au primit
Politică

Suspiciuni de manipulare prin presă. Rechizitoriul din dosarul lui Dragnea citat în presă deși avocații nu l-au primit

Cu doi ani înainte de a fi condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare, Liviu Dragnea îi scria o epistolă lui Donald Trump, președintele SUA la acea dată. Scrisoare fake sau nu face parte din cel mai recent dosar al lui Dragnea, care a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Dragnea este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017. Dragnea este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei Textul scrisorii este în rechizitoriul dosarului. Dragnea îi spune lui Trump că îl poate face să intre în istorie, dacă vine în vizită la București, și îl asigură că 150.000 de români extazi...
Grup de Comunicare Strategică – ‘simpli amatori în epidemiologie și în comunicare’
ANALIZA, Politică, Sănătate

Grup de Comunicare Strategică – ‘simpli amatori în epidemiologie și în comunicare’

Regimul Sanitar pare că este o dictatură militară: Băieți și fete cu ochi albaștri care fac parte din instituții militarizate ale statului. Grupul de Comunicare Strategică, condus de Andi Manciu, este alcătuit din 19 persoane, dintre care 12 fac parte din instituții militarizate ale statului: Ministerul de Interne, de Armată, de STS și de Ministerul de Externe. S-au dat de gol, este concluzia lui Sorin Roșca Stănescu. În fine, după un an, opinia publică află uimită cine sunt marii specialiști în combaterea pandemiei din jurul lui Arafat. „Grupul Arafat” a ieșit la lumină și care sunt personajele din faimosul Grup de Comunicare Strategică, declară cunoscutul jurnalist. Grup de Comunicare Strategică - 'simpli amatori în epidemiologie și în comunicare' Șocul este mare și dezgust...
PNL îi salvează cariera lui Vlad Voiculescu, ministrul demis pentru o ilegalitate
ANALIZA, Politică, Sănătate

PNL îi salvează cariera lui Vlad Voiculescu, ministrul demis pentru o ilegalitate

Premierul nu a comunicat decizia corect, considerăm noi. Declarația dumnealui după decizia demiterii trebuia să menționeze răspicat că motivul pentru demitere este publicarea unui ordin in Monitorul Oficial fără sancțiunea Primului Ministru, faptă ilegală, dincolo de implicațiile sociale și economice asupra populației sărăcite. Lipsa clarității a dat astfel ocazia ca fostul ministru să se erijeze în Luptător Anti-Mafia când, de fapt, era doar un om al sistemului. Practic, comunicarea defectuoasă a premierului i-a salvat cariera politică! Deputatul Robert Sighiartău, alături de alți liberali, au încercat o clarificare, însă prea târziu și prea puțin: "Decizia de revocare s-a impus cu stringență după cele petrecute azi noapte, când un secretar de stat a publicat, fără transparență...
Superimunitate pentru Magistrati
ANALIZA, Politică

Superimunitate pentru Magistrati

Nu de puține ori am fost revoltați când, în plenul Parlamentului, parlamentari suspecți de încălcarea legi au fost salvați de colegi prin interzicerea urmăririi penale. Această superimunitate este imorală pentru că îi pune pe unii deasupra legii, o clasă de superiori protejați pentru care legea nu se aplică. O nouă clasă de superoameni cu superimunitate Prin acest amendament al 'salvatorilor' USR, noua clasă de superoameni, demizei ai societății românești care judecă dar nu pot fi judecați, s-a format! Vor putea să ancheteze la comandă politică fără frică. Vor putea condiționa sentințe de șpăgi sau funcții după pensionare fără frică și, în general, vor putea face abuzuri precum condamnarea avocaților pentru 'complicitate' pentru intimidare și vor da sentințe abuzive și disproporțion...
Raportul Uniunii pentru Libertăți Civile pentru Europa: România se numără printre țările care „merg prea departe”
ANALIZA, LIBERTATE, Politică, Social

Raportul Uniunii pentru Libertăți Civile pentru Europa: România se numără printre țările care „merg prea departe”

Pandemia de coronavirus a „slăbit” statul de drept în mai multe țări din UE, arată Raportul Uniunii pentru Libertăți Civile pentru Europa. Raportul, citat si de Politico.eu, a analizat 14 țări membre din UE și include date furnizate de câinii de supraveghere a drepturilor omului și de alte organizații neguvernamentale pe parcursul anului 2020. A constatat că legislația de siguranță - concepută pentru a reduce rata infecțiilor cu coronavirus - a fost fie utilizată în mod accidental, fie intenționat „Ca scuză” pentru a slăbi instituțiile democratice. România se numără printre țările care „merg prea departe” În acest context, România se numără printre țările care „merg prea departe” când vine vorba despre limitarea discursului care incită la ură și anihilarea dezinformării, într...
Croitoru, BNR: Ideologia schimbarilor  climatice este o iluzie
Opinii, Politică

Croitoru, BNR: Ideologia schimbarilor climatice este o iluzie

‘Nu cred că omul poate să influențeze clima la nivel global’, declara consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru. Prin aceasta pozitie argumentata, liberalul devine antipatic aripii progresiste si marxiste din PNL. ‘Nu cred că poate să o deterioreze, după cum nu cred că poate să o îmbunătățească. Ideea că noi am determinat schimbările de climă și că putem să facem ceva să o facem mai favorabilă nouă oamenilor este doar o iluzie care, din păcate, a cuprins elita conducătoare. Efectele acestei iluzii ne va costa enorm pentru că implică o interferență masivă cu ordinea spontană în procesul de alocare a resurselor. Toate dezechilbrele majore economice sunt rezultatul distorsiunilor în alocarea resurselor pe care le provocăm prin intrevențiile noastre presupus omnisciente.’ Parcă...
Politică

Executivul atacă sporul de porc și introduce mandatul funcționarului pentru a sparge găștile de crimă organizată

În briefing-ul de presă din 19 februarie, un reporter îndrăzneț întreabă primul ministru despre sporurile de praf, calculator și porc ale bugetarilor. Nu ați înțeles greșit, deși sunt și figurativ 'de porc' aceste sporuri în condițiile în care sistemul privat a pierdut locuri de muncă și afaceri, există, la propriu, un spor pentru a cumpăra porc, pentru că bugetarii români nu pot să mănânce decât porc de căpătat. În lumina acestor revelații, înțelegem acum mai clar șpaga cu caltaboș și cârnați sau nemulțumirea tinerilor studenți socialiști 'că nu le mai dă' statul bilete gratuite. "Reporter: Înțelegem că acestea vor fi modificate, fie plafonate, fie unele eliminate, prin legea salarizării, care se lucrează în momentul de față la Ministerul Muncii. Voiam să vă întreb dacă aceste modifi...
Libertatea de exprimare și legislația anti-cenzură. Corporațiile media sunt în atenția legislativelor europene
ANALIZA, Politică, Social

Libertatea de exprimare și legislația anti-cenzură. Corporațiile media sunt în atenția legislativelor europene

Corporațiile media sunt în atenția legislativelor europene "În decembrie, guvernul polonez a anunțat că va promulga o lege care interzice cenzura online a cetățenilor săi. Spre deosebire de UE, acesta își propune, prin urmare, să protejeze libertatea de exprimare, mai degrabă decât să se potrivească doar cu mijloacele pentru reglementarea sa ulterioară", relatează Spiked-online.com. Și nu e de mirare. "Prospectiva lege anti-cenzură a Poloniei este concepută în mod explicit ca un bastion împotriva Legii serviciilor digitale ale UE, la fel ca și cenzura Big Tech în general. Prin urmare, are ca scop protejarea cetățenilor de aspirațiile de reglementare ale actorilor supranaționali, de la corporații multinaționale la instituții de guvernanță globalistă." "Algoritmii sau proprieta...
Amazon se alătură Twitter și Facebook la vânătoarea de liberali
Afaceri, Politică

Amazon se alătură Twitter și Facebook la vânătoarea de liberali

Amazon elimină rețeaua socială care protejează libertatea de exprimare, Parler.com, din serviciul său de găzduire web pentru că devin prea importanți și o alternativă necenzurată. Dacă Parler nu reușește să găsească un nou serviciu de găzduire web până duminică seară, întreaga rețea va rămâne offline, avertizează BBC. Parler se numește o rețea socială „imparțială” și s-a dovedit popular printre persoanele interzise de pe Twitter. 98 de postări pe site care încurajează violența Se pare că brațul puternic al BigTech nu se limitează la propriile platforme și doresc să controleze tot ce înseamnă discurs online și să cenzure orice este o divergență de la narațiunea acceptată. Amazon a spus lui Parler că a găsit 98 de postări pe site care încurajează violența după ce Apple ...
‘Portul Constanța ameninţă supremaţia Portului Rotterdam’ PNL are soluția: îl vinde Olandei!
ANALIZA, Politică

Portul Constanța următoarea achiziție a Olandei?

Nu cu mult timp în urmă, Guvernul României ave în plan să vândă acțiuni la Portul Constanța, dar și la celelalte porturi maritime, un pas ce poate duce la trecerea acestora sub control privat prin legea nr. 173 din 13 august 2020. Nu ne este clar însă care este necesitatea demersurilor. Întrebam atunci: Nu face profit Portul și are mare nevoie de capitalizare pentru redresare și retehnologizare? Are nevoie de investiții și nu are capital ca să devină competitiv? Nu mai are nevoie România de port strategic la Marea Neagră? Toate aceste întrebări nu primesc răspuns pentru că guvernământul nu poate să ofere răspunsuri raționale. Deși ne numim Liberalist, nu suntem de acord cu privatizarea Noi suntem acuzați că deși ne numim Liberalist, nu suntem de acord cu privat...

X

Oferta Zilei