Banca Transilvania (BT) și a devenit Partener Oficial – Bancă Oficială a Echipei Olimpice – ”Team Romania” al Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).
Parteneriatul are ca obiectiv susținerea performanței și sportivilor români participanți la Jocurile Olimpice și la celelalte competiții desfășurate sub semnul cercurilor olimpice. Parteneriatul se va desfășura pe parcursul a trei ani.
“Este, înainte de toate, un parteneriat pentru România, pentru sportul românesc, pentru vizibilitatea și onoarea României în lume, de aceea suntem onorați de această asociere. Sportivii noștri sunt modele pentru oameni, dar și ambasadori ai țării noastre în lume. Îi felicităm și ne bucurăm să le fim alături. Contribuția Băncii Transilvania trece de dimensiunea financiară prin proiectele comune, destinate educației prin sport și încurajării performanței sportive”, afirmă Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
”Contează enorm să știm că românii sunt alături de români, că avem alături oameni și companii românești care împărtășesc aceleași valori cu noi, care apreciază, în orice situație, efortul și dăruirea Echipei Olimpice – ”Team Romania”. Excelența, Prietenia, Respectul, Spiritul de Echipă și, nu în ultimul rând, Mândria Națională, sunt valorile pe care le împărtășim și care completează misiunea pe care o avem noi, sportivii, sportul, într-o societate modernă. O companie românească de top se alătură Echipei Olimpice – ” Team Romania”, care reprezintă excelența în sport. Ne onorează și suntem mândri să anunțăm astăzi un nou membru al Team Romania! Mulțumim, Banca Transilvania! Vom clădi parteneriatul cu responsabilitate pentru călătoria noastră comună!”, declară Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Pe lângă reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ai Băncii Transilvania, la eveniment au participat, de asemenea, medaliați olimpici.
Banca Transilvania & Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Despre Banca Transilvania
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi principalul finanţator al economiei, acoperind toate segmentele de clienți și linii de business în sectorul financiar. Cu o poveste începută în urmă cu aproape 30 de ani, are peste 19% cotă de piaţă, 3,4 milioane de clienţi, peste 9.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi. Este singurul brand bancar românesc din Brand Finance Banking 500 (2021). Dincolo de banking, BT doreşte să aibă impact pozitiv în România, atât pentru oameni, cât şi pentru business şi mediu.
Despre Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Comitetul Olimpic și Sportiv Român este o asociație de interes național aparținând Mișcării Olimpice, care se organizează și funcționează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile Chartei Olimpice și legislației române în vigoare. COSR sprijină sportul de înaltă performanță și are obligația de a alcătui Echipa României care participă la Jocurile Olimpice. De asemenea, COSR trebuie să organizeze și să conducă delegațiile sale atât la Jocurile Olimpice cât și la alte competiții internaționale patronate de Comitetul Internațional Olimpic (CIO). COSR are rolul de a promova principiile fundamentale ale Olimpismului la nivel național, precum și de a sprijini crearea unor instituții care se dedică Educației Olimpice.
BLACK FRIDAY -70%
CREDITE SI SERVICII FINANCIARE
SERVICII DE CONSULTANTA (JURIDICA/MARKETING)
TOATE TITLURILE IMPORTANTE ÎNTR-UN SINGUR LOC – Abonați-vă la notificările Liberalist.ro pentru ȘTIRI AUTOMATE și ALERTE direct pe mobil sau desktop!
Citeste mai mult
Citește și alte știri similare pe Liberalist.ro:
Presa americană într-o singură voce: Biden este vinovat de înfrângerea catastrofală din Afganistan
Un parlamentar finlandez se confruntă cu doi ani de închisoare pentru că este creștin
ASALT: Educația Sexuală în școli fără acordul părinților! Ce conține programa școlară propusă?
VIRAL: Viața după Covid și libertățile pe cale de dispariție
Fondul Monetar Internațional vrea să știe ce cauți pe internet. Ce pățești dacă nu ești cetățean model
Consultantul de business și marketing în București. Cine apelează la ei și ce onorarii practică?
‘Idolul’ Fauci a admis că virusul Covid19 ar fi putut fi chiar unul din virusurile finanțate de el
Mii de români renuntã la WhatsApp. De ce se discută de ‘Dosarul’ Digital?
Facebook ne-a amenințat cu suspendarea paginilor noastre Liberalist.ro deoarece scriem pe subiecte care contrazic narațiunea companiei și interesele sale politice de stânga. Nu suntem singurii, probabil și dvs. ați observat faptul că anumite postări care contravin narațiunea oficială sunt considerate ‘spam’ sau ‘mesaje neautoritative’ și în consecință depublicate. De aceea, încercăm să dezvoltăm un grup pe Telegram ca o alternativă anti-cenzură. ABONEAZĂ-MĂ LA TELEGRAM