În 2024, numărul bisericilor incendiate în Franța a crescut cu 30% față de 2023. Presa europeană păstrează tăcerea. Din fericire, unele publicații conservatoare continuă să abordeze subiectul. Un astfel de articol a fost publicat de Spectator (Marea Britanie) pe 15 februarie. Informațiile prezentate sunt alarmante și sugerează că francezilor nu le mai pasă dacă creștinismul va supraviețui sau nu în țara strămoșilor lor. Articolul în limba engleză poate fi citit aici.
Redam traducerea in romana:
Bisericile din Franța sunt atacate si arse, dar mass-media și instituțiile politice se prefac că nu observă. Anul trecut am văzut incendii la bisericile istorice din Rouen, Saint-Omer și Poitiers – fiecare statistică sumbră într-o criză în creștere. De ani de zile, am văzut locuri de cult creștine targhetate pentru incendiere și vandalism. Cu toate acestea, până acum, confirmarea oficială a amplorii problemei a lipsit în mod curios. Asta s-a schimbat. Serviciul francez de informații teritoriale a raportat o creștere cu 30% a incendiilor criminale în biserici în 2024. Asta nu este o mână de incidente izolate – este o creștere seminificativa. Una profund tulburătoare.
@liberalist.ro Bisericile Franței ard – și nimănui nu pare să-i pese #franta ♬ original sound – Liberalist
Date statistice
În 2023, au fost înregistrate 38 de cazuri de incendieri criminale împotriva bisericilor din Franța. În 2024, acest număr a crescut la aproape 50. Cele mai afectate regiuni sunt Nouvelle-Aquitaine, Île-de-France și Grand-Est. Acestea nu sunt incendii accidentale declanșate de cablaje defectuoase sau de o lumânare nevizionată lăsată pâlpâind. Ele sunt acte deliberate. Cu toate acestea, nu a existat niciun strigăt ca răspuns la această situatie, nicio cerere de acțiune din partea presei franceze, doar o tăcere tulburătoare.
Ni se spune adesea că toate religiile trebuie respectate. Vedem condamnări rapide ale atacurilor asupra sinagogilor sau moscheilor și pe bună dreptate. Dar când vine vorba de biserici, peste subiect se coboară o liniște ciudată. Mass-media franceză, de obicei dornică să disece tendințele sociale, a fost vizibil tăcută. Europe 1 și Journal du Dimanche au dat raportului o mențiune trecătoare, menționând creșterea incendiilor în biserici, creșterea furturilor din lăcașurile de cult (cu 7% până la 288 de incidente înregistrate) și chiar o tentativă de atac islamist asupra unei biserici dejucate de serviciile de securitate în martie 2024. Dincolo de asta, nimic. Fără titluri pe prima pagină. Fără dezbatere națională. Doar indiferență liniștită.
Creștinismul în Franța este atacat – nu doar în sensul metaforic al scăderii frecvenței la biserică și al secularizării târâtoare a societății, ci într-un mod foarte real, fizic. Incendiere, profanare, furt. Acest lucru nu se întâmplă într-un ținut oarecum îndepărtat, se întâmplă în Franța, o țară care încă se pretinde că este înrădăcinată în moștenirea ei creștină.
Statisticile pot fi noi, dar tendința nu este. Atacurile asupra bisericilor s-au înmulțit de ani de zile, cu rapoarte despre altare distruse, statui degradate și corturi furate. Cu toate acestea, fiecare incident este tratat mai degrabă ca un nefericit unic, decât ca un model îngrijorător.
Unul dintre cele mai șocante atacuri din ultimii ani a fost uciderea brutală a părintelui Jacques Hamel în 2016, care a fost luat ostatic de doi teroriști islamiști în timp ce tinea Liturghia la Saint-Étienne-du-Rouvray. L-au forțat să îngenuncheze la altar înainte de a-și tăia gâtul, totul în timp ce filmau actul lor barbar. Moartea lui ar fi trebuit să fie un punct de cotitură împotriva violenței crescânde împotriva lăcașurilor de cult creștine. În schimb, tiparul de atacuri a crescut.
Politicienii ignora subiectul
Politicienii, dornici să evite conversațiile neplăcute, le îndepărtează ca un vandalism mărunt, mai degrabă decât ca ceva mai sinistru. Faptul că un raport guvernamental recunoaște acum amploarea crizei ar trebui să fie un semnal de alarmă. Nu numai că atacurile sunt în creștere, dar rapoartele oficiale confirmă un număr tot mai mare de cazuri de incendiere intenționată, furturi și întreruperi ale slujbelor religioase, evidențiind o ostilitate în creștere față de lăcașurile de cult creștine.
Recunoașterea atacurilor anti-creștine ar însemna confruntarea cu câteva adevăruri incomode. Ar însemna să recunoaștem că Franța nu reușește să-și protejeze propria moștenire civilizationala. Ar însemna să abordăm întrebarea incomodă despre cine este responsabil. Și ar însemna ruperea narațiunii la modă care înfățișează creștinismul ca fiind învechit, opresiv sau chiar care merită dispreț.
Acest lucru nu poate continua. Bisericile Franței nu sunt doar lăcașuri de cult; sunt legături vii cu trecutul națiunii, comori culturale care aparțin tuturor, credincioși și necredincioși deopotrivă. Distrugerea lor este un atac atât la moștenirea țării, cât și la poporul acesteia. Guvernul francez a confirmat în sfârșit ceea ce mulți dintre noi știam deja. Atacurile se agravează. Întrebarea este acum dacă guvernul francez va face ceva în acest sens. Din păcate, cred că știm deja răspunsul.
De ce nimeni nu vorbeste despre decapitarea si genocidul impotriva crestinilor in Siria si Congo?
Cuvintele sunt insuficiente pentru a ne exprima frustrarea privind masacrul intentionat al crestinilor in Africa si Orientul Mijlociu. Spectator (UK), insa, este, se pare, singura publicatie occidentala in care citim despre masacrele orchestrate impotriva crestinilor cu scopul cert si clar exprimat de a elimina minoritatile crestine in diferite tari ale lumii. Recent, Spectator a publicat astfel de comentarii privind Congo si Siria.
Detaliile privind Congo sunt infioratoare. Un caz a implicat o persoana care a fost decapitata, iar capul i-a fost strivit intr-o risnita in vazul si tipatul oamenilor. [Link: https://www.theguardian.com/global-development/2024/dec/21/children-executed-and-women-raped-in-front-of-their-families-as-m23-militia-unleashes-fresh-terror-on-drc]
Iata citeva alte detalii:
Statul Islamic din Congo are un mod nemilos de a opri străinii să-i raporteze autorităților. Conform directivelor lui Jamil Mukulu, care a trăit cândva ca si cleric la Londra, oricine trece prin tinutul lor trebuie ucis la vedere. „Macelăriți-l, tăiați-i imediat capul”, spunea el odata. „Nu vă gândiți niciodată, nu ezitați.” Luna trecută, au decapitat 70 de creștini în Mayba, în estul Congo, potrivit organizației caritabile catolice Aid to the Church in Need, care ajuta
creștinii persecutați din întreaga lume. Organizația de caritate a spus că cadavrele victimelor, inclusiv femeile, copiii și bătrânii, au fost aruncate într-o biserică evanghelică din apropiere.
Chiar și într-o lume deja obișnuită cu ororile Statului Islamic, astfel de atrocități ar trebui în mod normal să fie subiectul ziarelor. Nu este așa când e vorba de Congo, unde violența a devenit norma de multă vreme. Singura atenție pe care creștinii uciși au primit-o în Marea Britanie a fost din partea lui Lord Alton din Liverpool. „Ce facem pentru a confirma aceste rapoarte?” a întrebat el în Parlament. Este puțin probabil ca întrebările lui să primească răspunsuri satisfăcătoare. [Link: https://www.spectator.co.uk/article/why-does-the-beheading-of-christians-not-make-headlines/]
O situatie similara se afla si in Siria
Recent, Secretarul de Stat al SUA Marco Rubio, afirma că „teroriştii islamişti radicali” vizeaza minorităţile din Siria, inclusiv alauiţi, creştinii şi druzii. Deși cifrele precise sunt greu de stabilit, se pare să fi fost ucișe până la 3.000 de persoane in Siria, majoritatea civili alauiți nevinovați, dar si un număr de creștini. Creștinii din Siria sunt profund îngrijorați pentru că, așa cum spune vechea expresie siriană, „întâi alauiții, apoi creștinii”. De la instaurarea guvernului islamist la sfârșitul anului trecut, creștinii au fost ucisi, răpiti, intimidati și vandalizati. Situația este foarte tensionată. [Link: https://www.spectator.co.uk/article/save-syrias-christians/]
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului”. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
Articol publicat de AFR (Alianta Familiilor din Romania)