Comisia de muncă din Camera Deputaților a amânat adoptarea unui raport pe proiectul privind educaţia sexuală

Fii inspirat, trimite articolul unui prieten
Site de stiri si analize - Liberalist.ro
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dezbătut, marţi, proiectul de lege privind introducerea educaţiei sexuale în şcoli, dar a decis amânarea unei decizii în privinţa raportului.
Initiativa de amanare a venit din partea deputatului Adrian Solomon (PSD). El a propus să se amâne adoptarea unui raport pe acest proiect de lege pe motiv că, până la toamnă, când va începe sesiunea ordinară a Parlamentului, nu va exista nicio şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor în care să fie votată iniţiativa legislativă.

Patriarhia Română a criticat educația sexuală din școli, numind-o „un atentat asupra inocenței copiilor” sau „deformatoare de firesc”.

Patriarhia Română consideră că educația sexuală este „obiectul unor mari presiuni ONG-istice şi partinice pentru introducerea ei într-o programă şcolară deja asfixia(n)tă, ignorându-se sau sfindându-se inclusiv voinţa părinţilor şi drepturile lor constituţionale de a decide asupra educaţiei propriilor copii”, conform News.ro.

Instituţia consideră că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pentru întreaga viaţă și a remarcat faptul că există deja în şcolile din Romania materii, în afară de Biologie, al căror conţinut este „perfect adecvat predării noţiunilor necesare elevilor pe teme legate de sexualitate” – Consiliere şi dezvoltare personală, Educaţie pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.

BOR mai menționează în comunicat prevederi din programa școlară promovată de Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pe care le consideră  detestabile, dar și argumente juridice precum: articole din Constituţia României, Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Legea educaţiei naţionale.

BLACK FRIDAY -70% | Vara aceasta vine cu noi oferte de ochelari de soare de la Lensa

TOATE TITLURILE IMPORTANTE ÎNTR-UN SINGUR LOC – Abonați-vă la notificările Liberalist.ro pentru ȘTIRI AUTOMATE și ALERTE direct pe mobil sau desktop!
Citeste mai mult

Citeste si alte stiri similare:

ASALT: Educația Sexuală în școli fără acordul părinților! Ce conține programa școlară propusă?

VIRAL: Viața după Covid și libertățile pe cale de disparițieFondul Monetar Internațional vrea să știe ce cauți pe internet. Ce pățești dacă nu ești cetățean model

‘Idolul’ Fauci a admis că virusul Covid19 ar fi putut fi chiar unul din virusurile finanțate de el
Mii de români renuntã la WhatsApp. De ce se discută de ‘Dosarul’ Digital?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.liberalist.ro doar în limita a 350 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

Citește următorul articol! Click și Skip

----

Click ofertele DR.MAX | ELEFANT | LENSA | CREDITE PERSONALE