marți, octombrie 15Liberalist.ro - Portal Business

Economiile în curs de dezvoltare – ce ne aduce 2023, 2024 și 2025?

Fii inspirat, trimite articolul unui prieten

 

Klaus Iohannis declara că nu vor crește impozitele și taxele în acest an și că cetățenii României nu trebuie să se teamă că „de mâine se va schimba sistemul de impozitare și vor trebui să plătească mai mult”. Dar cine îl mai crede?

Asigurările Președintelui însă nu sunt foarte liniștitoare. Nu e prima dată când executivul face prognoze și greșește, doar să ne amintim de Inflație, pretul combustibilului, asigurările de stabilizare a prețului la energie și creșterile de pensii!

Mărirea taxelor strigă: ”Vine criza economică!”

Iohannis a vorbit și despre nevoia de bani pentru finanțarea subvențiilor în sistemul energetic, dar a precizat că nu vede în curând o decizie în coaliția de guvernare pentru schimbarea sistemului de impozitare.

„Discuții (despre mărirea taxelor sau impozitul progresiv – n.r.) sunt. Și este ușor de înțeles de ce sunt aceste discuții, în condițiile în care bugetul de stat trebuie să fie în posibilitatea de a finanța toate subvențiile care au fost decise, de exemplu în sectorul energetic.

Însă la acest moment nu există o decizie la nivelul coaliției pentru a schimba sistemul de impozitare și nu cred că se va întâmpla foarte curând. Românii nu trebuie să trăiască cu teama că de mâine se schimbă sistemul de impozitare și trebuie să plătească mai mult”, a declarat la summitul Consiliului European de la Bruxelles.

„Aceste lucruri deocamdată rămân cum sunt stabilite și discuțiile care se poartă… ele se poartă mai mult la televizor decât în coaliție”

„Nu există o decizie politică pe creșterea impozitului sau a taxării și guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea, ceea ce așa va rămâne”,a mai adăugat Iohannis.

Creșterea globală va încetini adăugând riscul de „aterizare grea” în economiile în curs de dezvoltare

IMF declară fără rezerve ce Iohannis si Guvernul român nu vrea să recunoască, World Economic Outlook, aprilie 2022: ”Războiul dă înapoi redresarea globală!”

Războiul din Ucraina a declanșat o criză umanitară costisitoare care necesită o rezolvare pașnică. În același timp, daunele economice cauzate de conflict vor contribui la o încetinire semnificativă a creșterii globale în 2022 și vor contribui la creșterea inflației.

Prețurile combustibililor și alimentelor au crescut rapid, lovind cel mai puternic populațiile vulnerabile din țările cu venituri mici. Se estimează că creșterea globală va încetini de la 6,1 la sută estimată în 2021 la 3,6 la sută în 2022 și 2023.

Aceasta este cu 0,8 și 0,2 puncte procentuale mai mică pentru 2022 și 2023 decât se prognozase în ianuarie. După 2023, se estimează că creșterea globală va scădea la aproximativ 3,3% pe termen mediu.

Creșterile de prețuri la mărfuri induse de război și presiunile din ce în ce mai mari asupra prețurilor au condus la previziuni de inflație pentru 2022 de 5,7% în economiile avansate și 8,7% în economiile de piețe emergente și în curs de dezvoltare — cu 1,8 și 2,8 puncte procentuale mai mari decât se estimase în ianuarie anul trecut.

 

Ce înseamnă noua criză economică în care tocmai am intrat? Analiștii spun clar că aceasta înseamnă: credite publice mai scumpe, o datorie publică mai mare, colectare mai mică la bugetul de stat și deficite gemene tot mai mari! În două cuvinte.. TAXE iminente! 

 

SERVICII

TOATE TITLURILE IMPORTANTE ÎNTR-UN SINGUR LOC – Abonați-vă la notificările Liberalist.ro pentru ȘTIRI AUTOMATE și ALERTE direct pe mobil sau desktop!
Citeste mai mult

→ CLICK PENTRU OFERTELE DR. MAX | ELEFANT.RO | LENSA

Citește și articolele următoare pe Liberalist.ro:

Credit cu buletinul – lista celor mai bune oferte!
Ce informații ai nevoie pentru asigurarea auto (2022)
ASALT: Educația Sexuală în școli fără acordul părinților! Ce conține programa școlară propusă?
VIRAL: Viața după Covid și libertățile pe cale de dispariție
Fondul Monetar Internațional vrea să știe ce cauți pe internet. Ce pățești dacă nu ești cetățean model
Consultantul de business și marketing în București. Cine apelează la ei și ce onorarii practică?
Credit cu buletinul – lista celor mai bune oferte!
De ce costă 1.000€ dacă este un CRM gratuit? Digitalizarea vânzărilor

Facebook ne-a amenințat cu suspendarea paginilor noastre Liberalist.ro deoarece scriem pe subiecte care contrazic narațiunea companiei și interesele sale politice de stânga. De aceea, încercăm să dezvoltăm un grup pe Telegram ca o alternativă anti-cenzură. ABONEAZĂ-MĂ LA TELEGRAM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *