Un studiu de amploare face lumină în controversa „Gena gay” sau „Stil de viață”

Fii inspirat, trimite articolul unui prieten

Există o legătură genetică clară care ar sugera că homosexualii sunt „născuți așa”, spre deosebire de faptul că au făcut o alegere a stilului de viață?, se întreabă Scientific American.

Un studiu recent, intreprins de Brendan Zietsch of the University of Queensland, Australia, pretinde că a demontat noțiunea că o singură genă ADN sau o mână de gene fac o persoană predispusă la un comportament de același sex. Analiza uriașă, care a examinat genomul a aproape jumătate de milion de bărbați și femei, a constatat că, deși genetica este cu siguranță implicată, într-o mică măsură după cum se dovedește, nu există predictori genetici specifici.

Rezultatele au venit ca un șoc pentru comunitatea sexuală și asupra cercetătorilor, unii dintre ei chiar membri ai comunității. Un rezultat contrariu, adică ‘da, există o genă sau ai multe responsabile de această orientare sexuală’ ar fi dovedit astfel faptul că nu este o alegere ca stil de viață sau rezultatul educației/anturajului.

Șocul cercetării explică așadar mesajul ambigu și diluat pe care doresc să-l transmită coordonatorii studiului, motivați probabil de scopul politic al studiului și de implicațiile nedorite: „Mesajul ar trebui să rămână același că acesta este un comportament complex în care genetica joacă cu siguranță un rol”, a declarat co-autorul studiului, Fah Sathirapongsasuti, biolog de calcul la compania de testare genetică 23andMe din Mountain View, California, în timpul unei conferințe de presă.

De 100 de ori mai mare decât studiile anterioare

În studiul din 2019, o echipă de cercetători a exploatat mai multe bănci masive de date ale genomului uman, inclusiv cea a 23andMe și UK Biobank (23andMe nu a finanțat cercetarea) și au întrebat mai mult de 477.000 de participanți dacă au avut vreodată relații sexuale cu cineva de același sex, precum și întrebări despre fanteziile sexuale și gradul în care s-au identificat ca fiind homosexuali sau heterosexuali. „Pentru a vă oferi o înțelegere a dimensiunii datelor, acest lucru este de aproximativ 100 de ori mai mare decât studiile anterioare pe această temă”, a declarat pentru Live Science autorul principal al studiului, Andrea Ganna, cercetător la Institutul de Medicină Moleculară din Finlanda, Massachusetts General Hospital și Harvard Medical School.

Cercetătorii au descoperit cinci puncte unice în genom, care păreau a fi comune în rândul persoanelor care au avut cel puțin o experiență de același sex. Doi dintre acești markeri genetici stau aproape de gene legate de hormoni sexuali și de miros – ambii factori care pot juca un rol în atracția sexuală. Luate împreună, acești cinci markeri au explicat mai puțin de 1% din diferențele de activitate sexuală în rândul persoanelor din studiu. Când cercetătorii au analizat asemănarea genetică generală a indivizilor care au avut o experiență de același sex, genetica părea să reprezinte între 8 și 25% din comportament. Restul a fost probabil rezultatul unor influențe de mediu precum educația, anturajul, influența media și a culturii sau de altă natură biologică. Descoperirile au fost publicate în Science.

„Gena gay” este un mit total

În ciuda asocierilor, autorii spun că asemănările genetice încă nu pot arăta dacă un individ dat este gay. „Este sfârșitul genei gay”, spune Eric Vilain, un genetician la Children’s National Health System din Washington, D.C., care nu a fost implicat în studiu.

‘„Gena gay” este un mit total, concluzionează un studiu de amploare’, spune Live Science, deși autorii insistă că au ‘descoperit’ că există multe, multe gene care predispun la un comportament sexual de același sex. „Fiecare dintre ele are un efect foarte mic, dar împreună au un efect substanțial” – co-autor Brendan Zietsch.

„O altă posibilă interpretare greșită este să ne gândim că, dacă preferința de același sex este influențată genetic, trebuie, prin urmare, să fie determinată genetic în totalitate”, a adăugat Zietsch. „Acest lucru nu este adevărat. Persoanele identice genetic – gemenii – au adesea orientări sexuale diferite. Știm că există și influențe non-genetice, dar nu le înțelegem bine, iar studiul nostru nu spune nimic despre ele”.

Insistăm pe ultima afirmație „Știm că există și influențe non-genetice, dar nu le înțelegem bine, iar studiul nostru nu spune nimic despre ele” pentru că adevărul nerostit consider că este concluzia acestui articol. Am putea crede că restul de 75% de influențe non-genetice care determină comportamentul sunt mai degrabă produsul și rezultatul unei influențe culturale puternice în promovarea aceste minorități sexuale?


foto de National Cancer Institute via Unsplash

Citeste si alte stiri similare:

ASALT: Educația Sexuală în școli fără acordul părinților! Ce conține programa școlară propusă?
VIRAL: Viața după Covid și libertățile pe cale de dispariție
Fondul Monetar Internațional vrea să știe ce cauți pe internet. Ce pățești dacă nu ești cetățean model
Consultantul de business și marketing în București. Cine apelează la ei și ce onorarii practică?
‘Idolul’ Fauci a admis că virusul Covid19 ar fi putut fi chiar unul din virusurile finanțate de el
Mii de români renuntã la WhatsApp. De ce se discută de ‘Dosarul’ Digital?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Liberalist.ro - despre piețe libere! Adaugă site-ul pe mobil în 2 pași!

Click ofertele DR.MAX | ELEFANT | VIVA CREDIT | LENSA | FERRATUM BANK